Residence

Sute de animale de companie moarte de foame în piețele din Pakistan

Spread the love

Sute de pisici, câini, iepuri și alte animale au fost găsite moarte în cuști în piețele de profil din Pakistan după impunerea restricțiilor privind combaterea Covid19 transmite rfi.fr care citează AFP.

În piața Empress din Karachi erau cca 1000 de animale înainte de impunerea restricțiilor, în urmă cu două săptămâni.

”Le auzeam cum se chinuie, dar nu puteam ieși din casă. Când am ajuns totuși aici, majoritatea erau moarte, cca 70%…”, spune Ayesha Chundrigar, coordonatorul unui ONG pentru protecția animalelor.

Lihnite de foame, închise în cuști neaerisite și fără lumină, animalele supraviețuitoare au fost găsite tremurând printre cadavre.

Restricțiile impuse de autorități au interzis comercianților să revină în piețele de animale unde își desfășurau activitatea.  Ayesha Chundrigar spune că acum autoritățile vor da dreptul proprietarilor să își viziteze zilnic animalele.

O situație similară și în orașul Lahore, unde 20 de câini au fost găsiți morți în cuștile lor din piața Tollinton.

În Pakistan au fost confirmate oficial 2900 de cazuri de Covid19 și 45 de decese.

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă