Residence

Studiu: Bulgarii, dispuși să renunțe la libertate pentru mai multă ”stabilitate”

Spread the love

Studiu: Bulgarii, dispuși să renunțe la libertate pentru mai multă ”stabilitate”

Majoritatea bulgarilor preferă regimul autoritar în locul democrației liberale. Majoritatea cetățenilor sunt pregătiți să abandoneze libertatea de exprimare sau de circulație pentru a beneficia de stabilitate financiară, de o mai mare securitate socială și de apărarea valorilor tradiționale în țară.

Acestea sunt rezultatele unui studiu recent efectuat în 10 țări din Europa Centrală și Orientală de către Institutul de cercetare GLOBSEC, cu sediul la Bratislava, specializat în domeniul securității cibernetice, în domeniul apărării, în democrație și dezvoltare durabilă.

Susținerea democrației liberale nu este categorică în toate regiunile: acesta este regimul preferat în doar cinci țări unde a fost realizată această anchetă, mai mult de 50% dintre cetățenii interogați declarându-se în favoarea sistemului democratic. În Bulgaria însă această proporție scade la 35%,  în timp ce în Austria urcă până la 82%.

„În Bulgaria, deconsolidarea democratică poate alimenta eforturile în vederea ameliorării sistemului actual prin punerea în aplicare a unor măsuri autocratice. Această atitudine se explică pe de-o parte din punct de vedere cultural și istoric prin prisma moștenirii regimului autoritar, iar pe de altă parte prin dovezile empirice- democrația și valorile ei, inclusiv principiul supremației legii și al repartiției echitabile a bunurilor în sânul societății, lucruri care nu sunt suficiente pentru bulgari. Bulgaria are cele mai mici venituri pe cap de locuitor în raport cu cele 16 țări din Europa de Est care au aderat la Uniunea Europeană, conform Eurostat”, anunță raportul CRD.

Dar care sunt principalele concluzii ale acestei anchete?

Austria, Estonia și Republica Cehă sunt singurele țări unde numărul de persoane care consideră că regimul democratic funcționează bine este mai mare decât numărul de nemulțumiri legate de acest regim.

-70% din populația din regiune estimează că cei bogați și cei apropiați de elita politică sunt cei privilegiați în societate.

– Majoritatea celor interogați nu se simt amenințați de valorile euro-atlantice (doar 28% în medie își exprimă teama în acest sens). Nu este cazul bulgarilor: 34% din populație estimează că modul lor de viață este influențat în mare măsură de obiceiurile și tradițiile din Europa de Est. Un procent de 31% dintre persoanele interogate sunt de părere că amenințarea valorilor tradiționale vine din UE iar pentru 43% dintre persoane amenințarea vine din SUA.

– Doar 44% dintre persoanele interogate în această regiune au încredere în informațiile din presă

– Persoanele care cred în teoriile conspirative și în informațiile false sunt predispuse să favorizeze regimul autoritar și să-și abandoneze libertățile fundamentale pentru a beneficia de protecție socială și financiară.

– Mai ales slovacii și bulgarii au tendința să se încreadă în teoriile conspirative și în informațiile false.

„Nemulțumirile față de sistemul politic sunt adesea însoțite de un sentiment de neputință și de un simț permanent de observație a favoritismului afișat față de cei bogați și de cei apropiați de elita politică și economică”, concluzionează Kalina Klingova, cercetătoare la Institutul GLOBSEC.

Traducere de Smaranda Teodoriu, după articolul apărut în publicația dnevnik.bg

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă