Actualitate - Știri - Șirile zilei


"Trăiesc în armonie."

- citatul zilei


Horoscop - Horoscopul săptămânii

Produse-Bio

Actualitate, știri, ziare - Știri interne - Guvernul României

Spitalele private, backup pentru pacienții non-covid? Da, dar contra cost

Spread the love

Președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, spune că au fost suplimentate fondurile pentru ambulanțe private în toată țara. Autoritățile discută și despre tratarea pacienților covid în spitalele private. Spitalele de stat și-au suspendat activitatea pentru pacienții non-covid care nu sunt urgențe, gravide sau bolnavi de cancer. În această situația, șefa CNAS este de părere că în județele în care nu există pe lângă spital județean clinic de urgență și un spital municipal care să primească pacienți non-covid, „ar fi bine să avem un backup și pentru partea de gestionare a pacienților non-covid și acesta să fie privatul„. Urgențele și operațiile care nu suportă amânare rămân și se fac la spitalele publice, subliniază președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Adela Cojan: Toate casele județene care avea contracte cu ambulanțe private, toată țara a primit fonduri suplimentare pentru ambulanțele private. Împreună cu ministerul sănătății am văzut că este un decalaj mare de la solicitarea pacientului de acasă până la ajungerea ambulanței și am luat această măsură. Cu 11.161.000 de lei s-au suplimentat fondurile în toată țara. Dar într-adevăr, cea mai mare parte a banilor s-a îndreptat către București.

Reporter: Pentru cât timp credeți că vor ajunge aceste fonduri?

AC: Au plecat banii către casele județene, inclusiv pentru casa municipiului București. Deja casele județene și a municipiului București au luat legătura cu furnizorii privați pentru a încheia actele adiționale.

Rep: Ambulanța București – Ilfov a renunțat acum câteva săptămâni să mai folosească ambulanțele private tocmai pentru că rămăsese fără fonduri. Întrebarea mea era pentru cât timp vor ajunge acești bani.

AC: Le-am cerut tuturor caselor județene să solicite tuturor furnizorilor, respectiv ambulanțelor private, un estimativ până la sfârșitul anului. Am alocat exact atât cât au trimis ei ca sume estimate a fi necesare de acoperit până la sfârșitul anului.

Rep: Ambulanțele private vor fi folosite pentru testarea celor care sună la 112?

AC: Consult de specialitate și testare, așa prevede contractul cadru și normele de aplicare ale acestuia și bineînțeles, transport către spital dacă cazul este sever.

Rep: Dacă acum apelați la ambulanțele private pentru covid, veți apela și la spitalele private?

AC: Acesta este un ordin al ministrului sănătății, ordinul 434 de anul trecut sau de acum doi ani de când a apărut pandemia, în care sunt enumerate toate spitalele care au fost declarate covid sau suport covid. Ministerul Sănătății la propunerea DSP-urilor este cel care include pe acea listă spitale în categoria covid sau suport covid în funcție de dacă au sau nu ATI-uri, resurse umane și dotări în ATI astfel încât să gestioneze pacienții cu forme severe.  

Rep: Înțeleg, dar există o discuție cu ministerul sănătății pentru includerea spitalelor private pentru tratarea pacienților covid?

AC: Sunt discuții și au fost discuții. Deja sunt câteva spitale private care au solicitat să intre în contract cu casa ca și spitale covid sau suport covid.

Rep: Cum se vor face deconturile către aceste spitale private? Știm foarte bine că sumele decontate de Casa Națională de Sănătate către operatorii privați nu acoperă costurile.

AC: Toate spitalele cuprinse în lista despre care vă pomeneam, prevăzute în ordinul despre care vă aminteam, numite spitale covid sunt plătite pe perioada stării de urgență, respectiv a stărilor de alertă la nivelul cheltuielilor efectiv realizate pentru gestionarea pacienților covid.

Rep: Își permite CNAS să facă astfel de plăți în viitor? Înțeleg că spitalele private încă nu tratează pacienți covid.

AC: Nu au intrat deocamdată. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine personal, cred că în județele în care nu există pe lângă spital județean clinic de urgență și un spital municipal care să primească pacienți non covid, ar fi bine avem un backup și pentru partea de gestionare a pacienților non covid și acesta să fie privatul.

Rep: Va deconta CNAS integral serviciile medicale ale pacienților non covid care apelează în această perioadă la clinicile private?

AC: Nu, conform unei reglementări publicate încă din luna iulie a acestui an, casa națională decontează contravaloarea serviciilor medicale spitalicești, finanțează spitalele non covid în sistem DRG. Tarifele sunt publicate în Monitorul Oficial. Ele se înmulțesc cu o valoare relativă care ține de complexitatea cazurilor tratate. Iar conform ultimului ordin apărut, o ordonanță de urgență, s-a implementat acea contribuție personală, obligându-i pe toți furnizorii privați să își afișeze pe site tarifele practicate și să înmâneze înainte de orice intervenție chirurgicală programabilă devizul estimativ, astfel încât pacientul să aleagă în deplină cunoștință de cauză cât își poate permite, care este palierul, intervalul valoric solicitat pe devizul estimativ de către toate spitalele private care intră în această formulă de contribuție personală.

Rep: Anul trecut în lunile noiembrie și decembrie numărul deceselor înregistrate a fost cu peste 50% mai mare decât media anilor precedenți. Acum spitalele au din nou activitatea limitată pentru bolnavii cronici. Primesc doar urgențe, gravide și pacienți oncologici. Ați făcut niște calcule? Ce vă așteptați să se întâmple?

AC: Am făcut calcule și am luat și foarte multe măsuri pentru pacienții cronici non covid, pornind de la acele consultații de la distanță, continuând cu rețeta valabilă în toată țara, cu rețeta transmisă în format electronic, cu biletul de trimitere valabil în toată țara, cu posibilitatea creșterii valorilor de contract ale laboratoarelor și furnizorilor de investigații de imagistică medicală pentru principalele boli cu impact major în sănătatea publică, respectiv boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, boli rare, diabet zaharat și bineînțeles monitorizare post covid. Am dat posibilitatea ca acele laboratoare care deservesc pacienți cu acele afecțiuni să își poată suplini valoarea de contract cu casele județene în funcție de cheltuielile efectiv realizate.

0 0 vote
Article Rating
Subscriere
Anunță-mă
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments