Residence
Opinii

Simulacrele democraţiei actuale

Spread the love

Politica o fac partidele și oamenii politici care compun și conduc aceste partide. De ce devin aceste partide mai târziu corupte și cum se formează corupția în interiorul lor?

Caracteristicile partidelor politice se regăsesc permanent în simulacrele demo­craţiei actuale. Generatoare de corupţie, aceste partide fac mai mult rău decât bine poporului român. Ca să fii bine primit și cu țeluri mari încă de la început, cotizezi cu o sumă de bani partidului și ești cineva, ori ești ,,formator de opinie,, în cadrul unor entități creștine sau în mediul educației. După ce ai ajuns membru de partid bine văzut, candidezi consilier în cadrul unei primării.
Din acest moment, începe jocul de a ne îmbogăți peste noapte. Începem să ne formăm rețele, relații, surse de bani etc. Chiar dacă nu avem nici studii medii, nu ne interesează, pentru ca avem mușchi, șantajăm și ame­nințăm. Prin toate cele enumerate ne demonstram su­premația în localitatea res­pectivă și calitatea de viitor HOȚ din banii publici. Iar ca tacâmul să fie complet, înființăm firme de construcții, ca să putem ,,suge” banii publici.
Cu cât furăm și ne îmbogățim mai mult, cu atât avem banii necesari să participăm la jocuri politice de culise și să ajungem mai sus, primar sau viceprimar. Începem să ne formăm rețeaua și cu cei de la județ, apoi trecem cu gențile și sarsanalele pe la cei de la București. După care, începem să ne punem oameni cheie în toate instituțiile de forță ale ju­de­țului: finanțe, parchete, APIA și multe altele, ca să nu ne mai deranjeze nimeni. Ob­ținem și fonduri europene, ca să construim și o pensiune, tot pe banii fraierilor votanți, unde invităm ,,oamenii apărători ai hoțiilor” și încep orgiile și bairamurile. Filmam totul, apoi stăm li­niștiți și furăm în voie. Dacă ne supără cineva, îi arătăm ”pisica”, adică filmarea. Aceste dominante au evoluat spre un fel de virtuţi ale unităţii partidelor la avuția banilor publici.
Politica unanimităţii, care ar trebui să suscite o puternică contestaţie publică, pune punct oricăror reforme. Partidele trebuie reformate pentru ca acești indivizi să dispară. Atmosfera din interiorul partidelor politice este una a întregii societăţi din România de astăzi.
Amânarea strategică a reformelor partidelor, despre care nu mai vorbeşte nimeni, de la preşedinte la premier, permite tot felul de tranzac­ţii dubioase, ca cele enume­rate mai sus. Cei care fură în continuu sunt, de regulă, cei de jos, de la comune și orașe mici, unde interesul presei și a organelor de control este mai mic și nesemnificativ.
Pe fondul unei creşteri economice, având drept cauză evidentă îndepărtarea de la putere a guvernului PSD-ALDE, mediul politic aflat la putere pare a nu realiza că această realitate este tot mai mult una inerţială. Lipsa de autoritate din PSD anunţă lucruri extrem de grave pentru acest partid, care nu va mai avea minima capacitate de a face faţă unei dinamici democratice.
Doamna Dăncilă joacă împreună cu Iohannis, ca și cum se joacă vulpea cu găinile. Se vede de departe că au bătut palma și merg pe un blat vizibil de la un kilometru.
Există unanimitate peste tot, însă aceasta poate fi dezastruoasă pentru partidul pretins a fi al social-democraţiei.

Partidele duc lipsă de lideri politici puternici 
Nu poți să faci nimic cu oameni ca Ludovic Orban, Dacian Cioloș, Victor Ponta și alții, pe post de prim-mi-nistru. Unii au fost și nu au făcut absolut nimic, iar alții speră să ajungă. Nu numai partidele au ajuns într-o criză absolută de lideri. Mediile profesionale, viaţa academică, toate formulele de organizare nutresc o autosuficienţă pe care o face posibilă viaţa politică. S-a format un lanț al hoților, unde anumiți politicieni dansează hora hoției între partide. Hoția nu are culoare politică, miros, program, doctrină. Când încep să prindă cheag, se dau eroi, viteji, chiar violenți. Dar când intri cu probe în ei, fug în toate părțile și sunt foarte slabi. Tentaculele caracatiţei politice pot fi identificate la scară generală, într-o progresie care a înlocuit reforma.
Mai nou, observăm că și în Europa se întâmplă la fel. Unii se școlesc chiar la Bru­xelles și vin la noi să se rodeze, iar cei de la noi, șco­liți ani de zile, au plecat la Bruxelles, unde poporul a binevoit să scape de asemenea sugative de bani publici. Falsitatea din noi ne-a adus aici. Ne întoarcem vizibil înapoi, printr-o zădărnicie a unei false schimbări. Mult invocata lehamite îşi are cauzele în această blocadă, care a transformat ţara într-un eşec.
Solidaritatea clasei poli­tice a acestor grupuri de interese, asimilabile in­fracţio­­na­lităţii, este fără fisură. Atât de școliți sunt, încât le dau lecții europenilor. O singură voce adevărată, una singură, dacă ar fi în mediul politic, precum în perioada totalitară, lucrurile ar putea balansa în direcţie bună.
Dar cine sa fie acea voce, când s-a ajuns ca din Parlamentul European să facă parte celebrii politicieni: Băsescu, Blaga, Falcă, Hava și mulți alții. Ca tabloul să fie complet, mai trebuia Elena Udrea și Sorin Ovidiu Vântu

Nu s-a întâmplat nimic de 30 de ani
Nu se întâmplă nici acum, printr-un fel de ecou al istoriei. Această situaţie are un preţ uriaş, menţinerea Ro­mâniei la periferia Europei. Iubim așa ceva deoarece la noi politicienii nu vin cu nimic concret, nu gândesc strategii, nu gândesc pentru acest popor.
În fiecare partid există agi­tatori ai unor interese de grup, cum ar fi #rezist, nu oameni politici. În fruntea partidelor nu sunt susţinuţi, firesc, cei care reprezintă oglinda majorităţii. Sunt susținuți și numiți lingușitorii, oamenii care au fost slabi toată viața, dar în partid au devenit cei mai tari. Unanimitatea, cu tabloul candidaţilor unici, se constituie într-un model de care România nu e străină. În contextul unei conjuncturi internaţionale tot mai tensionate, nu avem nevoie de anarhie internă.

La noi se vede haosul zi de zi 
Pe cei care conduc îi interesează să profite cât de mult, să facă averi, să ducă o viață de lux, iar poporul trebuie sa știe de ei doar la alegeri. Însă fără democraţie consolidată, suntem în totală instabilitate. Lozincile barbariei din 1990 pot fi decriptate astăzi cam peste tot unde activează politicienii. Faptele, singurul punct de discuţie, o dovedesc.: PSD-ul la Prezidențiale cu Dăncilă pierde sigur. PNL cu Ludovic Orban să nu se lase dus de val cu scorul de la europarlamentare, că este un scor înșelător. USR-Plus dacă gestionează bine lucrurile, îi vor face zile fripte lui Iohannis și chiar pot câștiga. Ponta sau Tăriceanu, mai e mult până departe. Dar cum la noi politicienii sunt după interese și voturi, s-ar putea să apară un personaj care să câștige la scor. Orice este posibil în politica dâmbovițeană.
PSD-ul se strânge în jurul unor personaje care sunt preocupate de orice, numai de social-democraţie nu. În­tre viaţa de partid şi ideologia acestora, doar ones­titatea poate fi un liant.
Dna Dăncilă, lăsați pe alții să candideze, că nu aveți nicio șansă!
Stânga românească este, din păcate, o farsă, când ar trebui să fie forţa redutabilă care să oblige mediul politic la implicare adevărată. Tră­dă­torii gen Ponta, Tudose etc. mai rău au făcut politicii românești decât bine, fapt vizibil în ziua de azi.

,,Bogăția și sărăcia nu constituie cauze ale virtuților, dar nici ale viciilor umane, putând avea un rol de circumstanțial sau de influențare într-un partid politic”. I.L. Caragiale.

Al dumneavoastră același Prof Ioan Romeo Mânzală

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă