Residence
Colaps dirijat

Să muncim, nu să chiulangim, asta să se aplice la nivel mondial

Spread the love

Fiecare persoană sănătoasă din punct de vedere medical, fără handicapuri majore, să fie obligată de către fiecare țară în parte, pe durata activă a vietii sale, la plata impozitelor aferente salariului minim din fiercare țară, asta în situația în care nu poate face dovada că este angajat cu forme legale ori în cadrul statului în care deține cetățenia sau, după caz, cu alte contracte în alte țări unde activează. Astfel țările și populațiile lor active vor avea împreuna o mulțime de beneficii vizibile, cum ar fi: soluționarea crizei majore și în plină adâncire a lipsei forței de muncă , asigurarea unei pensii la bătrânețe pentru fiecare individ care atunci cu certitudine va avea nevoie acută de un venit stabil pentru a-și asigura necesarul zilnic, eliminarea muncii la negru. În condițiile în care cineva nu va dori să facă dovada calității lui de angajat, atunci se poate stabili impozitul în sarcina lui si se poate obliga prin hotărâre judecătorească dată de tribunale specializate pentru muncă în folosul societății respectând pregătirea profesională a persoanei respective. În aceste condiții vom putea restabili normalitatea pe piața muncii mondiale si vom putea asigura un buget stabil pentru plata cursivă a pensiilor prezente si viitoare fără a ne trezi cu generații multiple la bătrânețe care nu au nici o sursa de venit si care vor greva generațiile active din acel moment. Într-adevăr este o decizie mai puțin democratică, dar strict necesară redresării acestei situații alarmante instalate în multe state afectate vizibil de acest fenomen al nemuncii .

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă