Residence
Picturi în interiorul sarcofagului

Restauratorii britanici au descoperit picturi în interiorul sarcofagului unei mumii egiptene cu o vechime de 3.000 de ani

Spread the love

Restauratorii britanici au descoperit picturi în interiorul sarcofagului unei mumii egiptene cu o vechime de 3.000 de ani.

O echipă de restauratori britanici a descoperit picturi pe pereţii unui sarcofag egiptean, după ce mumia din interior a fost scoasă pentru prima dată după mai bine de 100 de ani, informează Press Association.

Specialiştii au făcut această descoperire în timpul lucrărilor de conservare a mumiei Ta-Kr-Hb, despre care se crede că a fost o prinţesă din Teba, care urmează să fie expusă în noul City Hall Museum din oraşul Perth.

Mumia, care o vechime de aproape 3.000 de ani, a ajuns într-o stare precară după ce a fost ţinta jefuitorilor de morminte din vremurile antice.

Specialiştii au fost nevoiţi iniţieze lucrări de restaurare astfel încât artefactul să nu se deterioreze şi mai mult.

Conservatorii au descoperit cu surprindere figuri pictate atât pe baza internă, cât şi pe cea externă ale sarcofagului atunci când au scos mumia.

Ambele figuri sunt reprezentări ale zeiţei Amentet sau Imentet, supranumită ”femeia din vest”.

„A fost o mare surpriză atunci când am văzut apărând acele imagini”, a declarat pentru PA Mark Hall, director de colecţii la Muzeul şi Galeria de Artă din Perth.

„Nu am avut niciun motiv până acum să ridicăm atât de sus conţinutul sarcofagului astfel încât să putem vedea dedesubtul jgheabului şi nu am mai ridicat niciodată mumia ca să ne aşteptăm să găsim ceva acolo”.

„Faptul că am descoperit o pictură pe ambele suprafeţe este un adevărat bonus şi ne oferă ceva foarte special de împărtăşit vizitatorilor”, a mai spus acesta.

Picturile vor fi supuse unei analize minuţioase pentru a descoperi informaţii suplimentare despre istoria mumiei.

Mumia a fost donată Muzeului din Perth de Alloa Society of Natural Science and Archaeology în 1936.

A fost oferită instituţiei de William Bailey, care a achiziţionat-o de la custodele Muzeului Egiptean din Cairo.

Asociaţia Culture Perth and Kinross desfăşoară o campanie de strângere de fonduri pentru finanţarea operaţiunilor de conservare ale lui Ta-Kr-Hb, care va fi expusă la City Hall Museum în 2022.

AGERPRES

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă