Residence
Pictorul Marcel Lupşe

Pictorul Marcel Lupşe

Spread the love

Pictorul Marcel Lupşe s-a născut la 21 august 1954, în Dej. A absolvit Institutul de Arte Plastice ”Ion Andreescu” la clasa profesorului Vasile Crişan, în 1979, potrivit www.contemporanii.org.

Începând cu anul 1979, a participat la expoziţiile organizate de filiala Cluj şi apoi filiala Cluj-Bistriţa-Zalău a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP). Din 1989 este şi membru al UAP, secţia pictură.

Din 1994 este profesor şi din 1998, şef de catedră la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistriţa.

A fost preşedinte al Consiliului de Onoare al UAP (2000-2004).

A expus pictură, desen, în peste 100 de expoziţii de grup în ţară şi peste hotare, participând anual la simpozioane şi tabere de artă plastică naţionale şi internaţionale. De asemenea, a organizat numeroase expoziţii personale, lucrările sale figurând în muzee şi colecţii particulare din România, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, Republica Moldova, Olanda, Polonia, SUA, Suedia, Turcia, Ungaria.

Universul vegetal legat de ruralitatea transilvană ocupă un loc important în preocupările sale plastice, transformându-se în structuri emblematice pentru creaţia sa, se arată pe blogul său, http://marcellupse.ro.

Una dintre cele mai recente expoziţii, „Et in Venetia Ego”, a fost inaugurată, la Bistriţa, la 18 aprilie 2019, potrivit sursei citate. A mai expus în România, în 2017: „Metamorfoză”, „Orologiul din Turn”, Bistriţa; „Tescani 2017”; „Cobiliţa 2017”, Bistriţa; „Ofrandă”, Cluj-Napoca şi Câlnic.

Dintre expoziţiile sale în străinătate, amintim: „Metamorphosis/Sacrifice” (Veneţia, 2018), „On the Run” (Kassel, Germania, 2017), „The Scent Garden – Miresmele Grădinii” (Nurnberg, Germania, 2014), „8 artişti plastici contemporani” (Budapesta, Ungaria, 1999), „Şase artişti plastici Români” (Caracas, Venezuela, 1999), „Salonul Academiei Pictorilor din Europa Centrală” (Paris, Franţa, 1996), „Cinci pictori români” (Istanbul, Turcia, 1991) etc., potrivit www.contemporanii.org.

A obţinut numeroase premii şi distincţii, între care: Premiul pentru pictură al saloanelor „Liviu Rebreanu” Bistriţa (1997), Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în rang de cavaler (2000), Premiul pentru pictură al Saloanelor Moldovei, Chişinau / R. Moldova (2001), Premiul „Lascăr Vorel” pentru pictură al Bienalei „Lascăr Vorel” Piatra Neamţ (2005), Premiul UAP – Pictură, Bienala de Artă Plastică Lascăr Vorel, Piatra Neamţ, România (2009).

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă