Residence

„Ne îndreptăm spre un dezastru: înghețarea anului școlar”

Spread the love

La început de an școlar profesorii ar trebui să se concentreze pe recuperarea materiei de când au fost suspendate cursurile. Asta recomanda în 9 septembrie ministrul Educației, Monica Anisie. În acest sens, instituția pe care o conduce a pus la dispoziția profesorilor așa numitele repere metodologice. Scopul acestora este să reducă decalajele citez între ceea ce trebuia să fie predat conform planificării calendaristice, ceea ce s-a predat efectiv și ceea ce elevii au reușit, de fapt, să învețe.
Profesorii și specialiștii în educație spun că materia ar fi trebuit recuperată până la începutul anului școlar, nu acum. Cei care au făcut ceva în acest sens sunt din rândul societății civile. Statul român nu face activități pe timpul verii, la școală, nici în perioade normale spune Liliana Bibac de la organizația Salvați Copiii. Orele remediale făcute de ei s-au adresat însă unui număr redus de copii pentru că un ONG nu poate interveni la nivelul întregii țări. Ștefan Vlaston, președintele Asociației EDU CER, spune că, e îngrijorat de felul în care se face școala online și avertizează că în ritmul în care crește numărul de infectări cu coronavius riscăm să se ajungă la înghețarea anului școlar.

Ministerul Educației admite că suspendarea cursurilor începând cu 11 martie din cauza pandemiei de coronavirus a avut un impact negativ asupra procesului educațional care necesită remedieri. Astfel, instituția condusă de Monica Anisie a elaborat repere metodologice pentru 16 discipline. Concret acestea ar trebui să reducă decalajele între ceea ce trebuia să fie predat conform planificării calendaristice, ceea ce s-a predat efectiv și ceea ce elevii au reusit, de fapt, să învețe. Cum le văd profesorii? Aflăm de la Roxana Rusin, profesor de istorie la Liceul Nichita Stănescu din capitală:

Roxana Rusin: În teorie sunt un însemn frumos pentru profesori. În practică, oricum le-am fi făcut și dacă nu ne sugera Ministerul, că așa e normal. Nu poți să predai acum un conținut care are legătură cu niște conținuturi de anul trecut, dar acelea nefiind predate sau nefiind predate suficient, oricum te vezi nevoit cel puțin să treci prin ele să le explic copiilor.
Reporter: Ce lacune de învățare a produs de fapt pandemia în cazul copiilor care nu au avut nici măcar ore online?
Roxana Rusin: S-a accentuat analfabetismul funcțional, nu s-au mai putut îndeplini anumite competențe pe care le viza programa la fiecare clasă. Acum recuperăm și materie și competențe și tot.

În opinia profesoarei Roxana Rusin, cel mai bun lucru era să se recupereze materia până la începerea anului școlar, „acum nu faci altceva decât să aglomerezi„, spune ea. La fel vede situația și Ștefan Vlaston, președintele Asociației pentru Educație și Cercetare EDU CER. El afirmă că lacunele copiilor sunt mari și foarte greu de recuperat și subliniază, în contextul în care multe școli vor fi nevoite să învețe online, neajunsurile sistemului:

Ștefan Vlaston: Există materii etajate cum e matematica și fizica și altele la care, dacă ai sărit unele capitole și nu ți-au fost predate, nu poți înțelege următoarele capitole. N-au cum să înveți materie de clasa a IX-a, a X-a, dacă tu pe aia dintr-a VIII-a ai sărit-o și nu mai știi operații cu radicali, nu mai știi ecuația de gradul al doilea și alte chestii. Asta în primul rând. În al doilea rând, nici acuma nu se predau orele online de o manieră încât să fie eficiente. Nimeni nu știe câți profesori predau onloine, câți copii participă de acasă la orele astea și cu ce rezultate. Ba văd în ultimul timp reacțiile părinților, cei care au observat cum participă elevii de acasă la învățământul online și reacțiile sunt extrem de negative. Pur și simplu ba nu se țin orele, ba se țin dar nu se aude sunetul, ba imaginea nu este clară pentru că, să nu ne amăgim, școlile nu au echipamente performante pentru a transmite live, din sălile de clasă, lecțiile pe care le țin profesorii.

L-am întrebat pe Ștefan Vlaston, președintele Asociației EDU CER, ce se întâmplă cu copiii ai căror părinți nu-și permit să le plătească meditații și nici ei nu-i pot ajuta pentru că unii nu au nici măcar 8 clase:

Ștefan Vlaston: Se va duce mai sus abandonul școlar, vor renunța la școală foarte mulți. Problema este că și meditațiile se vor face la materiile din care se dă examen, matematică, română și la BAC alte materii. Dar la celelalte ce se întâmplă? Nimica. Nu mai învață copiii geografie, istorie și toate celelalte discipline. Ce nu le învățau până acuma, că oricum se ocupau mai mult de materiile de examen, dar de-acu înainte nici atâta și nici profesorii să predea. Nu știu ce să zic. Eu sunt extrem de îngrijorat și mă tem că până la urmă se va ajunge la înghețarea anului școlar. Văd că a fost un număr foarte mare de infectări de coronavirus. Dacă mergem în ritmul ăsta și cad școlile și se închid școlile una după alta, nu văd altă soluție.    

Dar hai să vedem ce s-ar fi putut face pentru elevi în perioada vacanței de vară. Peste 4.000 de copii din toată țara au beneficiat de așa numitele ore remediale cu ajutorul Organizației Salvați Copiii. Coordonatorul programului, Liliana Bibac, explică ce presupun acestea:

Liliana Bibac: În primul rând este evaluarea copiilor, cel puțin acum, după ce au stat închiși în casă atâtea luni, colegii noștri au evaluat unde au ajuns copiii, ce s-a întâmplat cu ei pe perioada stării de urgență. În funcție de fiecare copil și de nevoile fiecărui copil, colegii noștri au dezvoltat activități diferite, persoanlizate, pentru că unul poate nu-și mai amintea tabla înmulțirii, iar altul își amintea perfect, dar nu mai știa să citească.

Vacanța de vară a trecut, a început noul an școlar, dar programul orelor remediale de la Salvați Copiii va continua:

Liliana Bibac: Am dorit să fie ca o bună practică, cred că suntem singura organizație din România care a derulat activități pe toată perioada verii, în fiecare zi cu copiii
Reporter: Mai bine spus cred că sunteți singurii din România…
Liliana Bibac: Statul român nu face activități pe timpul verii, la școală, nici în perioade normale, nu neapărat în perioade de criză și nu vreau să critic, dar poate că școala ar trebui să fie mai deschisă copiilor. Nu ar trebui să fie doar instituția care oferă instrucție și cea care deschide calea copilului către viitor, către noi oportunități

0 0 vote
Article Rating
Subscriere
Anunță-mă
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments