Residence

Ministrul Sănătății, despre cazul Floreasca: Operația, efectuată de medici rezidenți, fără supraveghere

Spread the love

Ministrul Sănătății, despre cazul Floreasca: Operația, efectuată de medici rezidenți, fără supraveghere

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a prezentat marți primele rezultate ale anchetei declanșate la Spitalul Floreasca, unde o pacientă a murit după ce a luat foc pe masa de operație. Medicii au fost folosit ”o substanță cu risc de aprindere major”, a precizat ministrul, care a spus că echipa sa de control investighează încă un caz asemănător.

Ministrul Sănătății spune că verificările au scos la iveală mai multe nereguli. În primul rând, pacienta care a ars pe masa de operație de la Floreasca nu era alergică la iod, așa cum a anunțat inițial medicul Mircea Beuran, demis între timp de la șefia secției de chirurgie. În plus, intervenția chirurgicală a fost făcută de un medic rezident, deși în spital erau de gardă mai mai mulți medici primari, care ar fi putut asista la intervenție, a spus ministrul Victor Costache.

Medicii rezidenți trebuie să fie supravegheați în timpul operațiilor, lucru care nu s-a întâmplat, a subliniat ministrul, care a dezvăluit că verifică în prezent încă un caz de pacient ars pe masa de operație.

În acest caz, serviciul Omoruri al Poliției Capitalei a deschis un dosar penal de ucidere din culpă. În plus, profesorul Mircea Beuran a fost demis de la șefia Secției de Chirurgie din Spitalul Floreasca, iar medicii, asistentele și spitalul au primit amenzi de 30.000 lei.

Mircea Beuran a declarat că va contesta decizia prin care a fost demis din funcție deoarece măsura nu ar fi fost motivată.

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă