Residence
au furat 40 de suluri de hârtie igienică

Hoţii au furat 40 de suluri de hârtie igienică dintr-un castel

Spread the love

Hoţii au furat 40 de suluri de hârtie igienică dintr-un castel.

40 de suluri de hârtie igienică au fost furate dintr-o încăpere încuiată, aflată lângă o toaletă publică din Castelul Kapfenburg, situat în sud-vestul Germaniei, relatează sâmbătă DPA.

Pe lângă hârtia igienică, au fost furate şi prosoape de hârtie şi săpun, a precizat sâmbătă poliţia din localitatea Lauchheim, aflată la aproximativ 90 de kilometri est de Stuttgart.

Persoana sau persoanele care au furat sulurile de hârtie igienică ar fi pătruns în spaţii închise cândva între ziua de marţi şi cea de vineri, a precizat poliţia. Nu au fost observate alte daune aduse castelului.

Castelul, care datează din secolul al XII-lea, a găzduit o academie de muzică şi un centru cultural începând din 1999. Acum, însă, clădirea este închisă publicului din cauza pandemiei de COVID-19.

Rafturile cu hârtie igienică, prosoape de hârtie, săpun şi dezinfectanţi din supermarketurile din Germania au fost golite în urma cumpărăturilor din panică, determinate de pandemia de coronavirus.

AGERPRES

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă