Residence
Colaps dirijat

Derbedeul modern al timpurilor noastre

Spread the love

„Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile parveniților” – Nicolae Filimon

Derbedeu, conform dicționarului, este omul fără ocupație, care toată ziua umblă de colo, colo, fără să facă nimic. Se mai definește omul cerșetor, zdrențuros, care nu are preocupări serioase, pe românește spus, se numește secătură. Nu intră în categorie acești derbedei ai zilelor noastre, care, ca și golanii, s-au emancipat. Ei au treabă sau se fac că au treabă, fac politică, fac averi și prea puțin îi interesează binele țării. Prioritar pentru ei este să le fie lor bine și interlopilor din a cărui clan fac parte. Am vorbit în trecut despre obrăznicie, despre tupeu, dar parcă am avut o jenă să vorbesc despre golănie și golani. Și aceasta din cauză că apelativul de „golan”, atribuit indivizilor cu un comportament stânjenitor pentru oamenii cu bun simț, avea în vremurile trecute o mare gravitate. Acum, optica s-a schimbat. Numărul unor astfel de indivizi, cu un astfel de comportament, a crescut simțitor. Mereu stau și mă gândesc prea mult la unele lucruri: oare de ce am ajuns în aceste vremuri să scriu un articol despre derbedei? Oare chiar avem prea mulți derbedei în țara asta? Se pare ca da! Țara este plină de golani, escroci care, însumând, tot derbedei se numesc.
Golan a mai fost numit și manifestantul anticomunist care a participat la fenomenul Piața Universității, unde Marian Munteanu era cel care conducea studenții, iar noi nu înțelegeam nimic. Suntem o țară de derbedei, care au uitat de unde au plecat și s-au instalat pe niște scaune mari și negre. Astăzi, un român de bună credință spune că acei derbedei conduc țara după bunul lor plac sau a acoliților lor. Bine ar fi ca țara noastră să nu-și piardă identitatea.

Privind din punct de vedere istoric
Avem motive să ne simţim mândri că aparţinem acestui popor, care şi-a păstrat identitatea sub cele mai cumplite urgii, a dat lumii personalităţi ştiinţifice şi artistice de primă mărime, distinși profesionişti în toate domeniile și s-a remarcat printr-un bun simț de excepție. Acest dar a fost atribuit cu prisosință în această lume, fiind acea putere de a judeca și a distinge ce este adevărat de ceea ce este fals. Și poate nu pentru că unii au o judecată mult mai bună decât alții, ci datorită faptului că existând căi diferite de gândire, se alege calea cea bună. Căci, „nu este de ajuns să ai un creier bun; principalul este să te servești bine de el”, după cum nu este de ajuns să ai o simțire bună, dacă nu se relevă prin fapte. De sufletul poporului român, acea parte nevăzută și luminată, s-au interesat mulți cronicari, psihologi, filozofi, istorici. Nici la bucurie, nici la durere, nu-şi pierde firea.
Cu toate aceste frumoase considerații, școala româneas­că nu și-a mai făcut datoria în ultima vreme, ignorând educația, iar influenţa extrem de nocivă a sistemului comunist și-a pus vizibil amprenta asupra unei părți a tineretului de atunci. Constantin Noica scria despre tineri, în acel timp, întrebându-se ce simt ei pentru țara lor și spunând: „Nu știu câți sunt… au rafinamentul indivizilor crescuți în culturi decadente – și dezgustul lor doare, umilește și place”, concluzând că nimic nu se poate clădi cu indiferența tinerilor. A fost o etapă cu tineri blazați, dezorientați. Au fost și unii care s-au orientat rapid și au profitat de „originile lor sănătoase”, dobândind funcții și diplome. Fenomenul a continuat și după căderea comunismului. S-au distribuit o mulțime de diplome prin intermediul universităților particulare, de stat, și mii de doctorate s-au obținut, cele mai multe fără dăruire, osteneală și merit din partea școliților, calități necesare și cunoscute în vremurile de demult. S-a instituit, de asemenea, șmecheria, furtul intelectual, dar și cel material, cu alte cuvinte, golănia, care întruchi­pează cele mai perverse metode în acțiune și comportament.

Lipsa de omenie – atribut  indispensabil golăniei
Golănia s-a născut, s-a cultivat și s-a dezvoltat precum ciupercile în familiile comuniștilor și securiștilor, adică a celor care dețineau puterea și, din familii și școli, a trecut în sferele instituţionalizate ale statului, acolo unde totul se subordona politicului. Imoralitatea, josnicia, mitocănia, mârlănia, impostura, hoția, chiar şi prostia mascată de şmecherie, au format un buchet de trăsături ale caracterului. Avansarea în ierarhia publică, de cele mai multe ori cerea și cere și în prezent, lipsă de omenie, atribut indispensabil golăniei
Astăzi, golănia o întâlnim mai peste tot, în expuneri publice, dar și în cele private; limbajul folosit în vorbire dar și în scris este de multe ori golănesc, de mahala, după mediul în care se trăiește. Manifestările de golănie au devenit frecvente în viaţa cotidiană și mai dureros este că ele trec drept normale. Statul roman se face ca nu aude si nu vede. Pentru că, unele persoane care ne conduc, fac parte din această rasă numită derbedei. Că acestea lezează bunul simțul al oamenilor corecți și cinstiți, nu interesează. Nimeni nu se ocupă de admonestarea manifestă­rilor de golănie, în opinia unora ele chiar dau „culoare vieții”. Bășcălia, jignirea și șmecheria triumfă, devine contagioasă și considerată model de viețuire și de lansare. Atât vorbele cât și faptele îi oripilează pe cei cu bun simț. Ei, și? îi auzi pe unii răspunzând. De câte ori nu rămânem perplecși în fața unor expresii sau a unor făptuiri? Ei, și?… Atitudini de acest fel sunt considerate cheia succesului şi se cer copiate rapid, fără nici un filtru al rațiunii, de către toţi acei care ajung să vadă în josnicie modul de a ajunge în top, la bunăstare. Ei, și? Mi se fâlfâie! Și atunci, ne întrebăm: de ce oamenii de valoare, educați și cu bun simț se dau la o parte? Fiindcă la vorbele înțelepte ale unuia, sare șleahta de golani și… mușcă! Se poate trăi într-o astfel de societate? Nu suntem singurii pe glob, mentalitatea golănească a pătruns în multe societăți.

Cine este de vină?!
Tot oamenii societății care nu au intervenit și nu intervin, pentru a nu se ajunge la distrugerea sufletelor celor cinstiți. Biblia ne învață: „Cum e cârmuitorul, așa-i sunt și cârmuiții”. Adică, după cârmuitorii pe care i-am avut. Mulți spun că Occidentul a dat României tot ce a avut rău, dar și nouă ne place să aducem toate gunoa­iele Occidentului în România. Când vine luna august, în România parcă vin oamenii nu din Occident, ci din Africa. Golănia se regăsește în toate ramurile societății și statului. Derbedeii au acaparat funcții publice, unii au și grade, sunt infiltrați în justiție, biserică, iar cei mai mulți au devenit politicieni. Ei fac și desfac numai și numai pentru binele lor și pentru a se îmbogăți peste noapte. Nici în trecut nu s-a întâmplat ce se întâmplă în zilele noastre! Cred că e timpul să tragem linie și să privim puțin înapoi. E timpul să luăm decizii mai bune și să trăim mai frumos.
Scriind aceste rânduri, mă gândeam la scriitorul Nicolae Filimon. Ce putem face pentru această țară? Cum ne putem implica, fiecare dintre noi, pentru această schimbare? Cum să trăim, din nou, în această stare de unitate, acest cuvânt magic, parcă uitat, ,,ÎMPREUNĂ”. De ce ne-am pierdut unul de celalalt? De ce? Din cauza unor golănii făcute de semenii noștri de acolo de sus, în cei 30 ani. Astăzi, cerșim de la străini ceea ce, în fond, este al nostru. Noi stăm pe un tezaur propriu. Noi nu suntem concurenții nimă­nui, suntem același neam și același sânge. Străbunii noștri, Pelasgo-Geții, au fost singurul Neam de pe Pământ care au interzis ,,SCLAVIA”.

Am devenit sclavii banilor!
Sclavii moravurilor impuse, sclavii convingerilor altora, suntem manevrați, fără rușine, din toate părțile. Trăim în lumea colorată de niște oameni, atât de colorată, încât unii nici nu vor să se mai trezească la realitate. Trăim intr-o lume artificială, ca să nu vedem realitatea.
La începutul secolului XIX, perioadă care a marcat serios viața țărilor române – sfârșitul domniei fanariote și revenirea la domnii pământeni -, cel care a căutat, după propriile-i mărturisiri, oameni cu simțăminte nobile și cu inima de adevărați români, sperând că vor putea face mult bine patriei lor, Nicolae Filimon spunea; „Acolo unde credeam că voi găsi toiagul, am găsit ignoranța întronată, invidia, mândria, lăcomia și alte păcate mortale…” și mai amintea: „Cu două mii de ani înainte de a lua scriitorii pana în mână, Platon spunea: ca un om să poată deveni cetățean onest, mai întâi de toate trebuie să fie bine crescut, cu frică de Dumnezeu și toată viața să trăiască înconjurat de oameni virtuoși și drepți”. În capitolul „Ce dai să te fac ispravnic” specifica: „Să spunem că în timpii aceia, ca în toți timpii, jafurile și mâncătoriile nu se făceau așa de-a dreptul. De la domn până la zapciu, toți pe atunci furau cu mijloace delicate și cu o iscusință atât de mare, încât hoțul își asigura inviolabilitatea și nu se expunea la umilire”. Toți slujbașii mari și mici își aveau „prepelicarii” lor (a se înțelege rasa de câini de vânătoare de talie mare, folosită pentru vânat mic) care căutau vânatul și-l aduceau înaintea vânătorului ca să-l „jumulească”. Și de aici începea filiera…
Într-un articol recent, publicat în prețiosul ziar Deutsche Welle, se afirmă: „România nu e de azi de ieri o ţară agresată şi cotropită de mârlani. Şi nu e singura. Iar Occidentul, care nu-i doar un spaţiu al libertăţii, ci şi al legilor şi regulilor consimţite şi împărtăşite, în faţa cărora sunt toţi egali n-are cum să rămână indiferent. Atâta doar că are tot mai multă treabă să facă faţă oştirilor de ţopârlani de te miri unde, care consideră că Uniunea Europeană e destul de slabă şi de abulică spre a fi şmecherită de nişte coate-goale, luată cu asalt şi pusă pe butuci de nişte maţe-fripte”.

Să înțeleagă tot omul!
E prea târziu să mai putem îndrepta ceva în acest an, dar putem îndrepta pe viitor, pentru că, mereu ne rămâne câte ceva de schimbat. Am pierdut, am sperat că va fi mai bine pentru mine și semenii mei. Dacă în fruntea statului nu vin oameni corecți și patrioți, iar preoții or sta doar în Biserici și nu se vor implica să ajute și să le explice oamenilor rolul bisericii, despre Biblie, despre credință, având un rol primordial în fața enoriașului, atunci pot spune că ,,speranța moare ultima”.

Al dumneavoastră același
Prof. Ioan Romeo Mânzală

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă