Residence

Coronavirusul, posibil să se răspândească prin aer mai ușor decât se credea

Spread the love

Coronavirusul, posibil să se răspândească prin aer mai ușor decât se credea

Creșterea numărului de infectări cu noul coronavirus îngrijorează presa din întreaga lume, iar oamenii de știință avertizează că virusul se poate răspândi mai ușor decât se știa până acum.

Ar trebui ca o parte din Statele Unite să reintre în carantină? – întreabă corespondentul France Presse. Aleșii sunt alarmați de izbucnirea unor noi de cazuri de coronavirus în orașele lor din sudul și vestul Statelor Unite.

Această creștere spectaculoasă este însă minimalizată în mod regulat de Donald Trump, care a asigurat sâmbătă că Statele Unite sunt „pe punctul de a ieși din această criză de sănătate”.

Fără a-și ascunde exasperarea, primarul democrat al orașului Austin, Texas a calificat tonul președintelui drept „periculos”. El se teme că serviciile de urgență din orașul său vor fi probabil copleșite „în termen de zece zile”.

Din Marea Britanie, tot France Presse relatează despre prima seară cu pub-uri redeschide.

Aceasta a dus la situații „periculoase” în noaptea de sâmbătă spre duminică, ridicând temeri legate de revenirea epidemiei .

Oamenii au început să se adune de sâmbătă în jurul orei 13:00 și totul a scăpat repede de sub control, spune pentru AFP managerul unui magazin de pe una dintre cele mai aglomerate străzi din cartierul londonez Soho.

Le Monde privește spre Statele Unite, unde state precum Texas sau Florida înregistrează o creștere abruptă a numărului de cazuri:

”Dacă moartea lui George Floyd și tulburările mișcării Black Lives Matter au distras atenția mass-mediei din Statele Unite pentru o perioadă, realitatea crizei sanitare a revenit brusc. Mulți sperau să se revină la normal peste vară. Din păcate, de la mijlocul lunii iunie, scăderea lentă a numărului zilnic de noi cazuri de coronavirus a făcut loc unei creșteri puternice. Peste 40.000 de cazuri noi sunt înregistrate zilnic în Statele Unite…”

Probleme și în Japonia. Japan Times informează că zona metropolitană Tokyo a raportat sâmbătă 131 de cazuri COVID-19, marcând trei zile consecutive în care se trece de cota 100, cel mai ridicat nivel începând cu 2 mai:

Cifrele de sâmbătă au determinat autoritățile să îndemne rezidenții să nu călătorească dincolo de granițele orașului Tokyo.

Infecțiile cresc în rândul tinerilor, iar multe dintre contaminări au avut loc în baruri și în alte destinații de viață de noapte

Din El Pais aflăm că Guvernul catalan a reintrodus carantina în departamentul Segrià Lleida din cauza creșterii cazurilor de coronavirus.

În regiunea care numără peste 200.000 de locuitori au izbucnit focare în mai multe companii alimentare, o reședință pentru persoane în vârstă și o pensiune.

Zona afectată se află în sudul provinciei, la granița cu provinciile Huesca și Zaragoza și conține 38 de municipalități, inclusiv orașul Lleida.

Restricțiile afectează activitățile de transport, comerț și afaceri.

Decizia a fost comunicată instanțelor și va fi în vigoare până la adoptarea unei noi rezoluții. Un ministru catalan a sugerat într-un interviu radio că măsura se poate întinde pe aproximativ 15 zile. „Acesta va depinde de progresul epidemiologic”, a spus el. După această perioadă, blocarea poate fi extinsă cu permisiunea instanțelor.

Mergem la The New York Times care redă avertismentul a sute de oameni de știință care spun că există dovezi potrivit cărora coronavirusul în particule mai mici din aer, poate infecta oamenii. Savanții solicită Organizației Mondială a Sănătății să revizuiască recomandările.

OMS a spus că boala coronavirusului se răspândește în primul rând de la o persoană la alta prin picături mici din nas sau gură, care sunt expulzate atunci când o persoană cu COVID-19 tușește, strănută sau vorbește.

Dovezile vor fi prezentate într-o scrisoare deschisă care va fi publicată într-o revistă științifică în această săprămână, și care va fi semnată de 239 de oameni de știință din 32 de țări .

Fie că este transportat de picături mari care plutesc în aer după strănut, sau de picături exhalate mult mai mici, care pot parcurge întreaga lungime a unei încăperi, coronavirusul este transportat prin aer și poate infecta oamenii atunci când se inspiră, spun oamenii de știință, potrivit NYT.

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă