Residence

Coronavirus: Preocupări legate de China în Parlamentul European

Spread the love

Criza conoranvirusului va schimba fundamental natura relațiilor Europei cu China. O dezbatere organizată de Biroul Parlamentului European din România, cu trei aleși români din principalele grupuri politice, ne oferă câteva repere.

Avem nevoie de o nouă strategie în relațiile cu China – iată ce a spus Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe.

China, spune el, a fost o sursă de dezinformare în această criză, alături de Rusia și alte țări. ”S-a folosit de această criză pentru a promova un model de guvernanță care nu este al Europei, a vrut să transmită că democrațiile sunt slabe și nu pot acționa pe timp de criză, că este nevoie de o conducere cu mână de fier, autocrată”.

De asemenea, Dacian Cioloș a afirmat că UE va repatria capacități de producție, pentru reducerea dependenței față de China. UE trebuie să investească în propria suveranitate.

”China e și un partener economic, dar există și problema valorilor, a drepturilor omului. Noi am pus mereu în balanță cât de departe să mergem cu drepturile omului, pentru a evita prejudicii de ordin economic. Este nevoie de o nouă strategie”, a concluzionat Dacian Cioloș.

Eurodeputata Carmen Avram, din partea Socialiștilor și Democraților, a afirmat că problema încă nu a fost discutată în grup. Dar, ca o opinie personală, și-a exprimat îngrijorarea că ne îndreptăm către o lume periculoasă, o lume a insulelor, o lume în care statele se retrag în ele însele înainte de a face partaneriate și alianțe, o lume în care se redesenează relațiile.

Uniunea Europeană trebuie să calce cu grijă într-o astfel de lume, iar prioritatea ar trebui să fie refacerea legăturii cu SUA.

De-abia apoi, spune Carmen Avram, trebuie să discutăm cu China și să vedem dacă ne putem întoarce la lumea dinainte. Ea și-a arătat îngrijorarea că această lume a insulelor ne va împiedica să rezolvăm lucruri importante pentru toată omenirea, cum ar fi crearea unui vaccin sau contracararea unei amenințări din partea unui stat belicos. ”China trebuie să înțeleagă că greșește comportându-se pe arena mondială ca un bully” – a spus Carmen Avram – ceea ce s-ar putea traduce drept bătăuș, opresor sau, într-o traducere mai liberă, provocator de necazuri.

Pentru europarlamentarul PPE Siegfried Mureșan, aspectul revoltător este că, ”în timp ce noi ne ocupăm să achiziționăm materiale, echipamente și medicamente, ca să salvăm vieți, aici în România și în UE, China se preocupă să achiziționeze la preț de nimic companii europene, la prețuri strategice”.

Regimul de la Beijing nu ne este prieten, a atras atenția Siegfried Mureșan. ”Ei vor o organizare a societății altfel decât vrem noi. Nu există drepturile omului, stat de drept, libertate de exprimare. Iar aceste aspecte nu trebuie să cadă pe plan secund când discutăm despre schimburi comerciale și investiții”.

Europarlamentarul PPE a reamintit că o parte importantă a echipamentelor din China nu corespundeau standardelor. Doar trei din zece teste Covid importate din China dădeau rezultate corecte.

De asemenea, Siegfried Mureșan a deplâns faptul că înaltul reprezentant pentru politică externă, Josep Borel a ”îndulcit” un raport privind China. Politic, nu trebuie să răspundem presiunii Chinei, a atras atenția Siegfried Mureșan.

Toate aceste poziții, care pot avea nuanțe diferite, au ceva foarte important în comun: ele arată o preocupare majoră în Parlamentul European față de China, în contextul pandemiei.

Uniunea Europeană va aborda o strategie nouă în relația cu Beijingul și este de văzut în ce măsură măsură pragmatismul economic va lăsa locul valorilor.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă