Residence

Codul administrativ

Spread the love

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind Codul administrativ a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Vicepremierul Daniel Suciu a precizat că în acest act normativ se regăsesc reglementări, proceduri pentru validarea mandatelor consilierilor locali aleşi prin hotărârea instanţei, nu prin hotărârea unei comisii de validare.

În acest cod administrativ se precizează că atestarea domeniului public se va face prin hotărâre de consiliu local sau judeţean şi nu prin hotărâre de Guvern, aşa cum este în prezent.

în acest act normativ s-a păstrat prevederea potrivit căreia în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea în raporturile cu aceştia şi a limbii minorităţii respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale Codului administrativ şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă