Residence

Chișinău: PAS a depus o sesizare la PG și cere dosar penal pe numele președintelui Consiliului Audiovizualului

Spread the love

Chișinău: PAS a depus o sesizare la PG și cere dosar penal pe numele președintelui Consiliului Audiovizualului

Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, a depus, joi, o sesizare la Procuratura Generală împotriva președintelui Consiliului Audiovizualului (CA), Dragoș Vicol. Asta după ce, șeful Consiliului a emis o dispoziție prin care jurnaliștii sunt obligați să reflecte, pe perioada stării de urgență, doar poziția autorităților. Decizia CA este criticată dur de experții media, iar societatea civilă a venit cu un apel public. La rândul său, șeful statului, Igor Dodon, i-a sugerat președintelui Consiliului Audiovizualului să revizuiască recenta decizie astfel încât să fie respectată libertatea de exprimare.

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, susține că dispoziția președintelui Consiliului Audiovizualului ”de a institui de facto cenzura în toate televiziunile din țară, este ilegală și sfidătoare. Libertatea gândirii, a opiniei și cea de exprimare sunt elemente care nici pe timp de urgență, asediu sau război nu pot fi limitate. Cu cât mai obiectivă va fi informația oferită publicului larg, cu atât șansele noastre de a scăpa de urgie vor fi mai mari”.

Maia Sandu a cerut să fie revăzută recenta decizie prin care mass-media este obligată să reflecte exclusiv poziția oficialilor și să se revină în câmpul legalității. ”Starea de urgență nu înseamnă abuz, călcarea în picioare a Constituției, a legilor acestei țări şi a drepturilor fundamentale ale omului”, declară fostul premier moldovean.

Așadar, Partidul Acțiune și Solidaritate solicită procurorilor să investigheze faptele lui Dragoș Vicol, președintele Consiliului Audiovizualului, ”în temeiul articolului 328 din Codul Penal „Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu”, infracțiune ce este pasibilă cu 6-10 ani de privațiune de libertate și interdicția de a ocupa o funcție publică timp de 10-15 ani”.

Reprezentanții PAS susțin că ”nimeni nu are dreptul să încalce drepturile fundamentale ale democrației, mai ales în aceste momente grele pentru Republica Moldova și întreaga lume”.

Și președintele moldovean, Igor Dodon, le-a recomandat membrilor Consiliului Audiovizualului să-și revadă decizia. ”Noi mai mult ca oricând, în situație de criză, avem nevoie de o presă independentă care se expune corect pe toate subiectele de interes public. Această decizie nu este justificată, eu le-aș recomanda să-și revadă această decizie, pentru că induce în eroare opinia publică. Sunt surse media care răspândesc știrile false și trebuie penalizate foarte dur. Dar restul presei – îi rog foarte mult să se informeze din surse oficiale și să nu contribuie la răspândirea panicii. Consider că această decizie nu este justificată și că trebuie revăzute formulările, pentru că nu sunt corecte față de presă”, a subliniat Igor Dodon.

Apel public al Ong-urilor de media și membrii Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic

Să spunem că, joi, organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media și membrii Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic s-au arătat îngrijorați de dispoziția emisă de președintele Consiliului Audiovizualului și constată că decizia a fost adoptată cu încălcarea legislației. De asemenea, spun semnatarii apelului public, anumite prevederi din recentul document al Consiliului, îngrădesc grav libertatea de exprimare a furnizorilor de servicii media audiovizuale.

”Considerăm că se instituie restricții nejustificate la limita cenzurii. Pentru jurnaliști aceste prevederi ar putea însemna imposibilitatea de a asigura diversitatea de opinii, fiindu-le încălcat dreptul accesului la informație, iar pentru cetățeni – lipsa accesului sau acces limitat la informație și surse credibile care ar putea relata un alt punct de vedere decât cel oficial.

Semnatarii apelului i-au cerut președintelui Consiliului Audiovizualului să revoce sau să anuleze dispoziția prin care jurnaliștii sunt obligați să reflecte exclusiv poziția autorităților, pe perioada stării de urgență, instituită în contextul răspândirii coronavirusului.

Potrivit dispoziției, semnate de președintele Consiliului Audiovizualului, ”pe durata perioadei stării de urgență prezentatorii/moderatorii/redactorii vor renunța unilateral la enunțarea și favorizarea neavizată atât a propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19, atât în context național, cât și extern. Unicele surse sigure, veridice, imparţiale și echilibrate sunt autorităţile publice competente din țară și de peste hotare (Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății)”. 

”Această obligativitate rezidă imperios din necesitatea asigurării exactității maxime şi corectitudinii depline a informației, din caracterul esenţial al faptului că relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor”, susțin autoritățile. 

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă