Residence

Chile: lupta indienilor Mapuche pentru recunoaşterea drepturilor lor

Spread the love

În sudul statului Chile s-au produs în ultimele zile violenţe rasiale fără precedent în ultimii ani, în contextul luptei indienilor Mapuche pentru recunoaşterea drepturilor lor. Membrii acestei comunităţi s-au înfruntat cu forţe ale poliţiei chiliene şi cu unele grupuri „anti-indigene”.

În contextul mai larg, pe întregul glob, al luptei multor minorităţi pentru egalitate, indienii Mapuche înţeleg să-şi facă la rîndul lor auzită vocea. Ei reprezintă 10 la sută din populaţia statului Chile, şi sunt în conflict cu statul din anul 1860 cînd teritoriile lor au fost ocupate de coloni. Aceşti amerindieni trăiesc deci în sudul statului Chile dar îi găsim şi în Argentina. În prezent ei mai posedă doar 5 la sută din teritoriile pe care le aveau la ora sosirii spaniolilor în Chile, în 1541.

Pentru a-şi face auzită vocea, cei mai radicali dintre indienii Mapuche recurg, de cîteva decenii, la acţiuni violente, cum ar fi incendierea unor exploatări forestiere sau a unor biserici. Metode care se întorc de fapt împotriva lor întrucît sunt astfel acuzaţi de terorism.

Marea lor majoritate luptă însă pentru recunoaşterea culturii lor într-un context în care nici un partid politic nu i-a integrat într-un veritabil dialog.

Amnesty International denunţă orchestrarea unor procese injuste împotriva unor militanţi amerindieni. Unii dintre ei aflaţi închisoare sunt într-o grevă a foamei întrucît cer să-şi execute pedeapsa în zonele locuite de confraţii lor, ceea ce recomandă şi ONU.

Justine Fontaine, corespondenta RFI-ului la Santiago, comentează compexitatea situaţiei şi îl citează pe un înalt responsabil politic chilian care recunoaşte că ţara nu acceptă, prin Constituţie, existenţa popoarelor indigene, ceea ce constituie un caz unic în America latină. Totuşi, o reformă constituţională este în curs şi în viitor ar urma ca să fie atribuite un anumit număr de locuri comunităţilor indigene în viitoarea adunare constituantă.

In Patagonia chiliană şi argentiniană, indienii Mapuches au fost singurii amerindieni care au rezistat cu succes împotriva spaniolilor obligîndu-i să semneze tratate, ceea ce nu a evitat însă marginalizarea şi discrimarea acestei comunităţi.

 

 

0 0 vote
Article Rating
Subscriere
Anunță-mă
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments