Residence

Afganistan: Donald Trump pregătit să semneze un acord cu talibanii

Spread the love

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump susţine că va semna personal un acord de pace cu talibanii dacă actualul armistiţiu parţial va continua să fie respectat în Afganistan. «Da, voi pune numele meu pe document », a declarat liderul de la Casa Albă înainte să se îmbarce la bordul AirForce One cu destinaţia New Delhi unde va efectua o vizită oficială de două zile. Soldaţi americani se află în Afganistan de mai bine de 18 ani. Armistiţiul parţial a intrat în vigoare sâmbătă şi este valabil timp de o săptămână iar respectarea lui este condiţia pusă de Donald Trump pentru a accepta să semneze un acord cu talibanii.

Acordul a fost negociat de mai bine de un an între talibani şi americani şi, dacă totul va decurge bine, urmează să fie semnat pe 29 februarie la Doha. El ar însemna retragerea progresivă a unei părţi din cei aproximativ 13.000 de militari americani desfăşuraţi în Afganistan. Primii soldaţi americani au ajuns aici la doar câteva săptămâni de la atentatele din 11 septembrie 2001.

«Doresc să văd ce se întâmplă în această săptămână», a declarat preşedintele Donald Trump adăugând că dacă totul decurge bine, «este timpul ca militarii americani să revină acasă ».

Liderul de la Casa Albă crede că “şi talibanii îşi doresc un acord”. “S-au bătut destul”, a estimat Donald Trump. Pentru Donald Trump, retragerea trupelor americane din Afganistan şi încheierea războiului este o promisiune de campanie electorală, din 2016.

Duminică violenţele erau mult reduse şi izolate, anunţa ministrul interimar de Interne din Afganistan.

Acest calm a permis reluarea funcţionării reţelelor de telefonie mobilă în cea mai mare parte a teritoriului controlat de talibani. Mai bine de 700 de antene şi-au reluat activitatea. Unele au fost oprite în ultimii cinci ani. Sectorul dispune de 200.000 de angajaţi şi rămâne o sură importantă de venit în economia muribundă a Afganistanului.

De-a lungul ţării, sute de persoane au celebrat acest tratat parţial considerat ca o turnură istorică după 18 ani de conflict.

Talibanii au fost înlăturaţi de la putere de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite, după atentatele din 11 septembrie 2001.

Dar, talibanii au dus de atunci un război continuu care a costat viaţa a zeci de mii de membri ai forţelor de securitate afgane şi a mai bine de 2.400 de soldaţi americani.  

Potrivit Misiunii de asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan, peste 3.400 de civili au fost ucişi şi 7.000 răniţi doar în 2019. Cifrele exacte nu sunt cunoscute însă.

Dacă va fi semnat, acordul va deschide calea negocierilor între talibani şi guvern. Talibanii au acuzat mereu guvernul afgan că este o „marionetă” a americanilor.

Lăsați un comentariu

avatar
  Subscriere  
Anunță-mă